Quantcast
Channel: Bejeus
Viewing all articles
Browse latest Browse all 97

Crucea Eroilor Neamului sau Crucea Caraiman in Guinness World Record

$
0
0
Crucea Caraiman
Crucea Eroilor Neamului sau Crucea Caraiman, a fost desemnata de curand de catre Guinness World Record ca fiind cea mai inalta cruce din lume amplasata pe un varf montan.
Monument istoric, avand o inaltime de 39,5m ce include si un soclu din ciment de 8m, este situat la o inaltime de 2.291m (varful Caraiman din Muntii Bucegi) fiind un monument istoric clasat în grupa A (de valoare naţională şi universală), potrivit Listei Monumentelor Istorice alcătuite de Ministerul Culturii.
Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Constantin Procopiu şi Georges Cristinel, iar monumentul a fost inaugurat şi sfinţit pe 14 septembrie 1928, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
Construcţia monumentului a început în anul 1926 şi s-a finalizat în august 1928. A fost construit pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial, în luptele împotriva armatelor Puterilor Centrale. “Întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei”, aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului.
Crucea a fost înălțată la inițiativa Reginei Mariași a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare. Regina Maria a urmărit îndeaproape execuţia până la finalizarea ei.
La Crucea Eroilor Neamului se poate ajunge direct din Bușteni, cu telecabina Bușteni-Babele (12 minute), sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (4 ore/4 ore și jumătate; accesibil doar vara, interzis iarna). Se mai poate ajunge cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), sau urmând traseul cu marcaje turistice de la Piatra Arsă (1 oră și jumătate), respectiv Vârful Furnica - Telecabina Cota 2000 (2 ore și jumătate), sau pe traseele turistice marcate de la cabana Omu.
Traseele turistice montane cele mai accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 oră și jumătate), sau de la cabana Caraiman pe traseul Brâna Caraimanului (45 de minute).
Pentru realizarea acestui monument, au fost mobilizati sute de tineri, iar sculele, lemnul, piesele metalice si restul materialelor au fost transportate din gara CFR Busteni cu zeci de carute. Deoarece numărul căruțelor din zonă era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziționarea altora. Drumul era anevoios, o căruță neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi.
Monumentul este în prezent în administrarea Consiliului Local al orașului Bușteni. Astăzi, odată cu lăsarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare și poate fi văzută de la zeci de km depărtare, de pe Valea Prahovei.

Nicolae Dediu - bejeus

Viewing all articles
Browse latest Browse all 97

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48